Universul companiilor VEKTOR by ARIR
Nota 10 – An 2025
Nota 10 – An 2024
Nota 10 – An 2023
Nota 10 – An 2022
Nota 9.5 – An 2021
Nota 9.5 – An 2020
Nota 7 – An 2019
S.N.G.N. ROMGAZ S.A.
Cu o istorie de mai bine de 100 de ani, S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (ROMGAZ) are o vasta experienta in domeniul explorarii si productiei de gaze naturale, devenind unul dintre cei mai mari producatori si principal furnizor de gaze naturale din Romania.
ROMGAZ este o societate administrata, in sistem unitar, de un Consiliu de Administratie alcatuit din sapte (7) administratori, alesi de adunarea generala ordinara a actionarilor.
Sediul social al ROMGAZ este situat in Medias, societatea avand in componenta 7 sucursale infiintate, atat pe baza principiului specificului activitatilor desfasurate, cat si al teritorialitatii (sucursalele de productie gaze naturale). Informatii cu privire la organizarea societatii se regasesc la urmatoarea adresa: https://www.romgaz.ro/organizare .
Actionarul majoritar al companiei este Statul Roman, cu o participatie la capitalul social de 70,0071%.
Principalele segmente de activitate ale ROMGAZ sunt: explorare geologica in scopul descoperirii de noi zacaminte gazeifere, productie de gaz metan prin exploatarea zacamintelor din portofoliul companiei, furnizare si distributie de gaze naturale, operatii speciale si servicii la sonde, productie si furnizare de energie electrica.
Incepand cu data de 1 aprilie 2018, a devenit operationala filiala care gestioneaza activitatea de inmagazinare a gazelor naturale cu denumirea S.N.G.N. ROMGAZ S.A. – Filiala de Inmagazinare Gaze Naturale Depogaz Ploiesti S.R.L. Astfel, conform reglementarilor legale in vigoare, activitatea de inmagazinare gaze este separata de S.N.G.N. ROMGAZ S.A. si se desfasoara in cadrul unui operator de inmagazinare, o filiala, in care ROMGAZ este asociat unic.
In baza unor acorduri de concesiune, ROMGAZ efectueaza in prezent operatiuni petroliere în perimetre de explorare-dezvoltare-exploatare, in calitate de titular, cu cota de participare 100%, in cadrul a 8 perimetre. In calitate de concesionar unic, compania are in productie peste 140 de zacaminte comerciale, amplasate geografic in Bazinul Transilvaniei, Moldova, Muntenia si Oltenia si operate prin sucursalele de productie Medias si Targu Mures.
De asemenea, in baza Acordurilor de Operare în Comun, ROMGAZ detine calitatea de co-titular in 14 perimetre petroliere, operate in asociere cu Amromco Energy SRL (11), Raffles Energy (2) si Lukoil Overseas Atash B.V. (1). Perimetrele sunt situate in platforma Moesica si depresiunea Getica, Moldova si Marea Neagra.
Totodata, prin sucursalele sale de servicii, SIRCOSS si STTM, ROMGAZ efectueaza interventii, reparatii capitale, probe de productie si operatii speciale la sonde, transporturi de marfuri si persoane, transport tehnologic specific si mentenanta in interesul societatii si pentru terti.
In anul 2013, ROMGAZ si-a extins domeniul de activitate, devenind producator si furnizor de energie electrica, prin preluarea Centralei Termoelectrice de la Iernut (CTE Iernut). Cu o putere initiala instalata de 800 MW, CTE Iernut avea in componenta, la momentul preluarii, 6 grupuri energetice cu o capacitate de 100/200 MW fiecare. Ulterior demararii lucrarilor de investitie pentru acest obiectiv – Dezvoltarea CTE Iernut, prin constructia unei centrale termoelectrice de 430 MW, cu ciclu combinat cu turbine cu gaze – pentru asigurarea conditiilor corespunzatoare desfasurarii lucrarilor de executie la circuitul de racire aferent, precum si ca urmare a neincadrarii la conditiile de mediu, in perioada 2019 – 2020 au fost retrase definitiv din exploatare 4 grupuri energetice. In prezent, CTE Iernut functioneaza cu doua grupuri energetice licentiate comercial, cu capacitate totala de 300 MW. Centrala clasica se va mentine in functiune pana la inceperea exploatarii comerciale a centralei noi.
Nu in ultimul rand, ROMGAZ pune accent pe domeniile de interes pentru comunitate, urmand directiile principale ale strategiei de responsabilitate sociala stabilite in urma dialogului activ cu partile interesate, pentru armonizarea eforturilor de articulare a unui scop comun in favoarea sustenabilitatii: mediu, comunitate, sanatate, educatie, cultura si sport.
ROMGAZ se dezvolta prin implementarea de tehnologii de ultima ora in toate domeniile sale de activitate. Pozitia economica si financiara a companiei este caracterizata prin stabilitatea profitului si lichiditate. Astfel, ROMGAZ se numara printre companiile cu capital majoritar de stat care au indeplinit toate conditiile de crestere economica, devenind una dintre cele mai mari companii din Romania.
ROMGAZ isi asuma rolul promovarii unui climat de afaceri transparent, astfel integreaza cauzele de responsabilitate sociala si obiectivele de afacere intr-o initiativa corporativa de cooperare cu toate partile interesate pentru dezvoltarea companiei intr-o maniera etica, cu respect fata de comunitate si mediul inconjurator.
Știri & Comunicate
Evaluare – VEKTOR by ARIR
Alte companii din universul VEKTOR By ARIR
Vezi Detalii →
Vezi Detalii →
Vezi Detalii →
Vezi Detalii →
Vezi Lista Completă →
← Înapoi