Cum arată maturizarea relației cu investitorii prin prisma Galei ARIR

Blog - RO

Într-o piață de capital aflată într-o etapă importantă de dezvoltare, relația cu investitorii devine tot mai mult o expresie a încrederii, transparenței și culturii de guvernanță. Companiile listate încep să privească investor relations (IR) ca pe o funcție strategică, conectată la leadership, performanță, sustenabilitate și comunicare pe termen lung.

Privit în ansamblu, istoricul câștigătorilor Galei ARIR spune povestea unei piețe care se mișcă în direcția potrivită: relația cu investitorii capătă structură, consistență și vizibilitate, iar bunele practici devin repere pentru tot mai multe companii. Demersul Galei a fost susținut încă de la început de Institutional Investor/Extel, platforma dedicată investitorilor instituționali activi la nivel internațional, precum și de juriu format din experți ai pieței de capital.

Între 2019 și 2025, Gala ARIR a adus în prim-plan peste 150 de recunoașteri acordate companiilor, liderilor, directorilor financiari, profesioniștilor din investor relations, echipelor și proiectelor care au contribuit la profesionalizarea dialogului dintre emitenți și investitori. Mai mult, Gala ARIR a recunoscut 38 de companii distincte, un semn că bunele practici în relația cu investitorii încep să se extindă treptat în piață, de la emitenți consacrați la companii antreprenoriale, instituții financiare și jucători aflați în plină creștere. Dincolo de nume și categorii, palmaresul arată felul în care piața s-a maturizat: de la premiile dedicate celor mai buni CEO, CFO, IRO și celor mai performante companii în IR, către o abordare tot mai complexă, care include raportare anuală, comunicare ESG, website-uri de IR, social media, evenimente dedicate investitorilor, inovație și consecvență.

O hartă a bunelor practici pentru piața de capital

Câștigătorii Galei ARIR conturează, an de an, o hartă a bunelor practici în relația cu investitorii. De la companii consacrate la emitenți în creștere, de la lideri executivi la echipe de comunicare și profesioniști IR, fiecare recunoaștere transmite același mesaj: relația cu investitorii este un pilon al încrederii și un indicator al maturității unei companii listate.

Piața de capital din România începe să arate tot mai clar că investor relations înseamnă strategie, dialog și responsabilitate. Iar această maturizare, construită prin exemple concrete și prin recunoașterea celor care ridică standardele, devine una dintre cele mai importante resurse pentru dezvoltarea pieței.

2019: începutul unei conversații structurate privind practici profesioniste de IR

Prima Gală ARIR a marcat momentul în care bunele practici în relația cu investitorii au început să fie recunoscute public, într-un cadru dedicat pieței de capital din România. Organizată de ARIR în colaborare cu Institutional Investor, ediția inaugurală a adus în prim-plan votul profesioniștilor globali de investiții, activi pe piața românească de capital, prin platforma Extel. Cercetarea a inclus peste 500 de voturi, acordate în categorii precum Best CEO, Best CFO, Best Company in IR și Best IR Professional.

Banca Transilvania a dominat principalele categorii ale ediției inaugurale, cu Omer Tetik desemnat Best CEO, George Călinescu Best CFO, Mihaela Nădășan Best IRO și Banca Transilvania Best Company for Investor Relations. Tot atunci, TeraPlast a fost votată Best Company in IR de către investitorii de retail, aducând încă de la prima ediție o perspectivă importantă asupra felului în care transparența, disponibilitatea și calitatea comunicării sunt percepute și de investitorii individuali.

Ediția din 2019 a pus bazele unei direcții care avea să se consolideze în anii următori: relația cu investitorii ca practică profesionistă, evaluată prin criterii clare precum calitatea întâlnirilor cu investitorii, calitatea roadshow-urilor, raportarea anuală, website-ul, webcasting-ul și proactivitatea celor cu funcții de senior executives. Din acel moment, Gala ARIR a început să funcționeze ca un barometru al maturizării IR în România și ca o scenă pe care companiile listate își pot valida progresul în construirea încrederii cu piața.

2020-2021: consolidarea fundației unei practici profesioniste de IR

Primele ediții ale Galei ARIR au pus accentul pe elementele fundamentale ale relației cu investitorii: leadership, comunicare financiară, rolul profesioniștilor de IR și performanța companiilor în dialogul cu piața.

În 2020 și 2021, categoriile dedicate celor mai buni CEO, CFO și IRO au adus în prim-plan lideri și profesioniști precum Johan Meyer (Fondul Proprietatea), Christina Verchere (OMV Petrom), Alina Popa OMV Petrom), Marius Dan (Fondul Proprietatea), Ioana Bîrsu (Fondul Proprietatea), Mihaela Nădășan (Banca Transilvania), Adriana Marin (OMV Petrom) sau Stéphane Fortin (BRD). În aceeași perioadă, companii precum Fondul Proprietatea, OMV Petrom, Banca Transilvania, Electrica, Sphera Franchise Group, Transelectrica, BRD sau Romgaz au fost recunoscute pentru contribuția lor la consolidarea standardelor de comunicare cu investitorii.

Aceste ediții au conturat baza pe care s-a construit ulterior evoluția pieței: relația cu investitorii ca zonă de responsabilitate asumată de leadership, susținută de echipe specializate și validată prin încrederea comunității de investitori.

Tot în această etapă, companii precum ALRO, TeraPlast, Antibiotice sau BRK Financial Group au fost recunoscute prin votul investitorilor individuali, semn că relația cu piața începea să includă tot mai vizibil și perspectiva publicului larg de investitori.

2022: extinderea conversației către sustenabilitate, public choice și finanțare

Anul 2022 a marcat o etapă de diversificare a temelor asociate relației cu investitorii. Pe lângă categoriile dedicate leadershipului și companiilor performante în IR, Gala ARIR a adus în prim-plan raportarea de sustenabilitate, premiile speciale pentru sustenabilitate, recunoașterea companiilor alese de public și distincții dedicate finanțărilor realizate prin Bursa de Valori București.

Companii precum OMV Petrom, BRD, ALRO, Romcarbon, TeraPlast, AROBS Transilvania Software, Fondul Proprietatea și One United Properties s-au regăsit printre câștigători, într-un an care a arătat că relația cu investitorii începe să fie conectată cu teme tot mai ample: impact, acces la capital, vizibilitate publică și capacitatea companiilor de a comunica dincolo de rezultatele financiare.

Această extindere a palmaresului reflectă o schimbare importantă: investitorii privesc compania ca întreg, iar comunicarea eficientă presupune claritate asupra performanței, strategiei, riscurilor, responsabilității și perspectivelor de dezvoltare.

2023: ESG, listări și consolidarea noilor standarde

În 2023, direcția începută în anii anteriori a continuat cu un accent mai clar pe ESG, comunicare publică și dezvoltarea pieței. Categoria Rising Star in ESG Communication a adus în atenție companii precum Autonom, ALRO și OMV Petrom, în timp ce recunoașterile pentru listări de succes au evidențiat rolul pieței de capital ca mecanism de creștere și vizibilitate.

În același timp, categoriile tradiționale ca Best CEO for IR, Best CFO, Best Company in IR și Best IRO au continuat să ofere repere de bună practică. Christina Verchere (OMV Petrom), Călin Ionescu (Sphera Franchise Group), Valentin Budeș (Sphera Franchise Group), Alina Popa (OMV Petrom), Zuzanna Kurek (Sphera Franchise Group) și Marius Dan (Fondul Proprietatea) se numără printre profesioniștii și liderii recunoscuți în acest an.

În această etapă, relația cu investitorii începe să capete un rol tot mai vizibil în felul în care companiile își construiesc reputația pe piață. IR devine un spațiu în care performanța financiară, povestea de business, guvernanța și responsabilitatea se întâlnesc într-un dialog coerent cu investitorii.

2024: trecerea către o abordare integrată

Anul 2024 marchează una dintre cele mai importante etape în maturizarea Galei ARIR și a felului în care este privită relația cu investitorii. Apar categorii precum Best Annual Report, Best ESG Performance & Communication, Best IR Department, Best Company Representative in the Capital Market și Star of the Year in the Capital Market, care arată o abordare mai structurată și mai complexă a comunicării cu piața.

Banca Transilvania, Sphera Franchise Group, OMV Petrom, DN AGRAR Group, Impact Developer & Contractor, Purcari Wineries, ALRO și Autonom se numără printre companiile evidențiate în acest an. În zona de leadership și reprezentare, Christina Verchere (OMV Petrom), Omer Tetik (Banca Transilvania), Karoly Borbely (Hidroelectrica), Călin Ionescu (Sphera Franchise Group), George Călinescu (Banca Transilvania), Valentin Budeș (Sphera Franchise Group) și Peter de Boer (DN AGRAR Group) și alți reprezentanți ai pieței au fost recunoscuți pentru contribuția lor.

Această ediție arată că relația cu investitorii începe să fie înțeleasă ca un ecosistem. Raportul anual, comunicarea ESG, departamentul de IR, reprezentanții companiei, liderii executivi și interacțiunea constantă cu piața devin părți ale aceleiași construcții de încredere.

2025: investor relations devine program strategic

În 2025, această evoluție devine mai vizibilă ca oricând. Categoria Best IR Program a reunit companii precum OMV Petrom, Sphera Franchise Group, Hidroelectrica, BRD, Romgaz și Transgaz, confirmând faptul că investor relations a devenit o funcție strategică, integrată în felul în care companiile listate își spun povestea, își explică performanța și își construiesc relația cu piața.

Această categorie arată o schimbare de perspectivă. Relația cu investitorii începe să fie privită ca un program coerent, cu obiective, canale, ritm și responsabilități clare. Companiile care investesc în IR construiesc punți mai solide între strategie și percepția pieței, între rezultate financiare și încredere, între deciziile de business și așteptările investitorilor.

Recunoașterile acordate liderilor completează aceeași direcție. Christina Verchere (OMV Petrom), Omer Tetik (Banca Transilvania), Karoly Borbely (Hidroelectrica) și Răzvan Popescu (Romgaz) s-au regăsit printre câștigătorii categoriei Best CEO, în timp ce Alina Popa (OMV Petrom), George Călinescu (Banca Transilvania), Valentin Budeș (Sphera Franchise Group) și Marian Fetița (Hidroelectrica) au fost evidențiați la categoria Best CFO.

În același timp, rolul profesioniștilor de investor relations rămâne esențial. Adriana Marin (OMV Petrom), Aurel Bernat (Banca Transilvania), Diana Mazurchevici (Banca Transilvania) și Zuzanna Kurek (Sphera Franchise Group) au fost recunoscuți la categoria Best IRO, iar Aurel Bernat (Banca Transilvania) și Valentin Budeș (Banca Transilvania) la Best IR Representative.

Noile canale ale dialogului cu investitorii

Tot în 2025, BVB și OMV Petrom au primit recunoaștere pentru Best IR Use of Social Media, Banca Transilvania pentru Best IR Event și Best IR Website, iar Electrica pentru Best IR Innovation. Aceste premii marchează o schimbare importantă în felul în care companiile se raportează la comunitatea de investitori. Dialogul se extinde dincolo de formatele tradiționale, iar canalele digitale devin tot mai importante pentru accesibilitate, claritate și conectare.

Piața AeRO aduce energie nouă în zona de IR

Un semnal relevant vine și din zona AeRO, unde DN AGRAR Group a fost desemnată Best IR & Communication, and Company of the Year, iar Peter de Boer a primit distincția Rising Star. Alături de Emanuela Târnoveanu, recunoscută la aceeași categorie pentru Hidroelectrica, aceste premii vorbesc despre o nouă generație de companii și profesioniști care contribuie la dezvoltarea standardelor de comunicare pe piața de capital.

Pentru companiile aflate în creștere, relația cu investitorii poate deveni un diferențiator important. Claritatea comunicării, disponibilitatea pentru dialog și consecvența informațiilor transmise pot susține vizibilitatea, credibilitatea și accesul la capital.

Această evoluție arată că lucrurile încep să se miște și la nivelul companiilor care își construiesc treptat prezența pe piață. Standardele de IR devin aspiraționale, iar exemplele bune creează repere pentru întreaga comunitate de emitenți.

Consecvența construiește încredere

Distincția ARIR Special Recognition for Consistency in IR, acordată Farmaceutica Remedia, aduce în prim plan una dintre cele mai importante valori ale relației cu investitorii: consecvența.

Încrederea se construiește prin ritm constant, comunicare predictibilă și disponibilitatea de a rămâne aproape de investitori în timp. Companiile care mențin un dialog deschis cu piața transmit stabilitate și seriozitate, iar acest lucru contribuie direct la percepția investitorilor.

Consecvența în IR arată că transparența este parte din cultura companiei, iar comunicarea cu investitorii devine un angajament pe termen lung.

 

Tag:

Gala ARIR,gala by arir

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ARIR pe LinkedIn

Află mai multe despre obiectivele și activitățile ARIR