În Europa, Directiva privind drepturile acționarilor va genera mai mult dialog și va crește cooperarea dintre companiile listate la bursă și investitori, susține Daniela Șerban, președinte ARIR, în cadrul unui panel pe tema „Diversitatea contează: Răspunsuri la noile provocări” în prezența a peste 300 de reprezentanți ai burselor de valori și companiilor listate din Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Conferința anuală organizată de Middle East Investor Relations Association a adus în atenție ultimele tendințe în relațiile cu investitorii și a creat oportunitatea pentru acțiuni suplimentare în îmbunătățirea transparenței și comunicării.
Chiar dacă Directiva UE privind drepturile acționarilor are ca focus principal politica de remunerare și implicarea acționarilor, companiile care pun deja accent pe diversitate, în eforturile lor de a oferi oportunități egale de angajare și avansare, indiferent de sex, vârstă, religie sau statut social sunt apreciate de către investitori. Potrivit studiilor Rivel Research, investitorii susțin că diversitatea consiliului de administrație îmbunătățește performanța acțiunilor și este un indicator al bunei guvernări a companiei.
Codul de Guvernanță al Bursei de Valori București include ca prim-principiu referințe privind diversitatea Consiliului de Administrație și a comitetelor sale: ”Acestea trebuie să prezinte un echilibru corespunzător în ceea ce privește competența, experiența, diversitate de gen, cunoștințele și independența membrilor, care să permită îndeplinirea în mod eficient a îndatoririlor și responsabilităților”. În practică, însă, în declarația de conformare cu principiile Codului, nu se solicită explicații privind abordarea companiei față de diversitate.
În ce privește diversitatea de gen, din 2010 s-au făcut progrese semnificative pentru a crește prezența femeilor în Consiliile de Administrație ale companiilor listate din Uniunea Europeană, și în prezent aproape o treime sunt femei, conform datelor Comisiei Europene. În aceeași perioadă, în România s-a înregistrat cel mai mare regres al acestui indicator, de peste 10% până la o prezență de doar 11% a femeilor în Consiliile de Administrație ale celor mai mari companii listate la bursă.
Pentru mai multe detalii, consultați: meira.me/conference