ARIR

Companiile listate au nevoie de măsuri urgente de reglementare pentru desfășurarea Adunărilor Generale

Noutati

Ținând cont de starea de urgență instituită în contextul pandemiei de coronavirus, companiile membre ale Asociației pentru Relația cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) solicită Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, precum și Autorității de Supraveghere Financiară prevederi mai flexibile legate de modalitatea de organizare și derulare a adunărilor generale ale acționarilor ordinare și extraordinare (AGA). Companiile listate la Bursa de Valori București, membre ARIR, au implementat planuri de contigență actualizate cu măsuri specifice situației de pandemie. Având în vedere că numeroase companii asigură infrastructură critică și capacități de producție, unele dintre acestea au anunțat deja măsurile implementate pentru a asigura siguranța angajaților, clienților și partenerilor, precum și continuitatea afacerii și analizează permanent noul context.

Daniela Șerban, Președinte și Co-fondator ARIR:
“În următoarea perioadă companiile au programate adunări generale ale acționarilor, care în contextul actual nu pot fi desfășurate conform legislației în vigoare. Deși companiile au început să transmită comunicate prin care încurajează participarea acționarilor la AGA utilizând votul prin corespondență, aceste măsuri nu sunt suficiente pentru a se asigură legitimitatea întrunirilor, precum și respectarea prevederilor privind situația de criză.”

În mod special, legat de organizarea evenimentelor societare anuale, companiile listate solicită de urgență un prim set de reglementări privind:
1. eliminarea obligativității publicării convocatorului în Monitorul Oficial și într-un ziar de largă răspânire din localitatea în care se află sediul societății sau din cea mai apropiată localitate, în cazul în care este necesară deplasare fizică pentru acest demers, precum și reglementarea alternativelor de publicare online (website-ul companiei, platformele BVB, ASF, etc.);
2. organizarea AGA exclusiv prin vot prin corespondență sau mijloace de participare la distanță, respectiv introducerea votului prin corespondență pentru autoritatea publică tutelară;
3. posibilitatea schimbării locației desfășurării adunării deja convocate, și completarea convocatorului cu noi modalități de vot;
4. derularea AGA fără secretar de ședință ales dintre acționari, pentru ipoteza în care fie are loc exclusiv prin mijloace de comunicare la distanță, fie la AGA nu se prezintă fizic nici un acționar;
5. eliminarea obligativității participării tuturor membrilor consiliului de administrație / directoratului / consiliului de supraveghere la AGA;
6. măsuri suplimentare de prevenire a răspândirii virusului la locul de desfășurare a AGA (distanța corespunzătoare, măști, mănuși etc.), pentru a evita situații discriminatorii care să împiedice participarea fizică a tuturor acționarilor în cadrul AGA;
7. posibilitatea amânării desfășurării AGA, în funcție de evoluția situației de criză.
În acest moment 3 companii din cele 11 care au răspuns sondajului ARIR au convocat deja adunări generale în perioada următoare. Celelalte companii urmează să anunțe convocarea Adunării Generale a Acționarilor în următoarele zile, majoritatea adunărilor fiind programate pentru perioada 27-29 aprilie 2020. La aceste adunări au participat anul trecut fizic între 1 și 70 de persoane, în funcție de structura acționariatului aferentă fiecărei companii.
Membrii ARIR au avut o conferință telefonică marți cu Autoritatea de Supraveghere Financiară și Bursa de Valori București în care au fost prezentate o parte dintre măsurile propuse, necesare pentru buna desfășurare a adunărilor generale ale acționarilor programate pentru luna aprilie 2020.

Tag:

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ARIR pe LinkedIn

Află mai multe despre obiectivele și activitățile ARIR