ARIR este promotorul conceptului de Relaţia cu Investitorii (Investor Relations – IR) în România și susține că prin respectarea unor standarde de transparență, guvernanţă corporativă și proactivitate în comunicarea cu investitorii companiile vor beneficia de plusvaloare, atrage mai uşor finanțare, avea reputație și încrederea necesară dezvoltării continue a afacerilor lor.
Pulsul pietei financiare – Aprilie
Vă invităm la a doua discuție online “Pulsul Pieței financiare – Aprilie”.
Vom vorbi cu reprezentanții Băncii Naționale a României, fondurilor de investiții, fondurilor de pensii și analiști despre percepția lor asupra situației actuale și care sunt măsurile implementate și strategia fiecărei organizații pentru perioada următoare. Vom afla cat de conectata este piața din România cu piețele globale, cum s-au adaptat companiile listate la noul context și care sunt recomandările- tranzacționăm, cumpărăm, vindem.
Invitații care se vor alătura discuției, joi, 30 aprilie, începând cu ora 11.00, sunt:
• Cristian Popa, Membru CA, BNR
• Laura Simion, Coordonator analiza piețe financiare, BRD
• Mihai Purcarea, CEO, BRD Asset Management
• Mugur Popescu, Director Investitii, BCR Pensii
• Ștefan Lungu, Analist, Wood & Co
Moderator: Daniela Șerban, Președinte ARIR
Vă rugăm să confirmați participarea la eveniment AICI.
Parteneri media: money.ro, financialintelligence.ro, www.romaniajournal.ro, www.economistul.ro, www.romaniadurabila.ro, www.clubeconomic.ro, www.bizis.ro
Venue:
online
30/04/2020
Schedule
Date:
Time: