Rezultate VEKTOR 2020 pentru companiile listate la bursă

Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) publică indicatorul VEKTOR în 27 ianuarie. Împreună cu Bursa de Valori București, vă invităm la evenimentul de lansare începând cu ora 10.00. Evenimentul va fi transmis live, pe pagina de Facebook ARIR și a Bursei de Valori București.

Despre VEKTOR

VEKTOR este un indicator calculat de ARIR care evaluează, în baza a 15 criterii, comunicarea companiilor listate cu investitorii. Metodologia VEKTOR pentru 2020 cuprinde 15 criterii, în linie cu cele mai bune practici internaționale în relația cu investitorii (IR) și a fost actualizată pentru a include feedback-ul companiilor listate și așteptările investitorilor instituționali și a celor individuali.

Evaluarea companiilor listate a fost realizată în perioada 21 noiembrie – 15 decembrie 2020 de către ARIR și o comisie de proiect, formată din analiști de guvernanță corporativă, profesioniști IR, mediul academic, consultanți raportare non-financiară. Procesul de evaluare a fost audiat de către Mazars.
Mai multe informații despre metodologie sunt disponibile AICI.

27/01/2021

Schedule

Date:
Time: