ARIR

Gala by ARIR 2024: Companiile pot aplica pentru premiile de excelență în comunicarea cu investitorii până pe 15 Octombrie

Noutati

București, 26 septembrie 2024ARIR (Asociația Română pentru Relația cu Investitorii), promotorul conceptului de Investor Relations (IR), invită companiile listate la Bursa de Valori București să aplice pentru premiile de excelență în comunicarea cu investitorii ce vor fi decernate în cadrul Gala by ARIR 2024, în data de 26 noiembrie. Anul acesta vor fi acordate 9 categorii de premii, ale căror câștigători vor fi stabiliți atât prin intermediul unei platforme dedicate investitorilor instituționali (Extel), cât și prin votul unui juriu format din 10 profesioniști cu experiență în piața de capital.

Companiile interesate să fie evaluate sau persoanele care doresc să nominalizeze o companie pot completa formularul de înscriere disponibil pe pagina oficială a evenimentului, până la data de 15 Octombrie 2024. Premiile pentru care sunt deschise nominalizările sunt: Best Annual Report, Best ESG Performance & Communication, Best Investor Relations Department, Star of the Year in the Capital Market și Best Company Representative in the Capital Market.

În urma sondajului Extel, vor fi anunțați câștigătorii pentru categoriile: Best CEO, Best CFO, Best Investor Relations professional și Best company in IR.

Categoriile de premiere și criteriile de evaluare

În cadrul ediției de anul acesta, companiile se pot înscrie pentru următoarele categorii de premii:

  1. Best Annual Report – Evaluarea va ține cont de aspecte precum descrierea evenimentelor relevante din 2023, echilibrul în prezentarea informațiilor, evoluția strategică și previziuni, date financiare și nefinanciare, precum și designul și structura raportului.
  2. Best ESG Performance & Communication – Vor fi analizate raportul ESG, inovațiile, comunicarea performanței și existența unui rating ESG, precum și analiza controverselor.
  3. Best Investor Relations Department – Vor fi evaluate organizarea și funcționarea departamentului de Relații cu Investitorii, comunicarea cu investitorii, precum și calitatea și disponibilitatea informațiilor de  pe website.
  4. Star of the Year in the Capital Market – Se va analiza evoluția prețului acțiunilor, cifra de afaceri, utilizarea instrumentelor pieței de capital, evoluția activității operaționale și comunicarea performanței companiei.
  5. Best Company Representative in the Capital Market – Categorie dedicată reprezentanților companiilor (CEO, CFO, membri ai Consiliului de Administrație) implicați direct în Relația cu Investitorii, evaluează frecvența, calitatea, accesibilitatea și consecvența comunicării.

În cadrul fiecărei categorii vor fi desemnate 3 companii câștigătoare, în funcție de capitalizarea bursieră: Small & Mid Cap – Piața Principală (capitalizare bursieră sub 450 milioane euro), Large Cap Piața Principală (capitalizare bursieră peste 450 milioane euro) și Piața AeRO.

Etapele procesului de selecție și jurizare

După încheierea perioadei de înscriere, juriul va selecta  o listă scurtă de companii pentru fiecare categorie ce va fi publicată pe website-ul ARIR. Câștigătorii vor fi desemnați prin vot anonim, utilizând un formular online.

Juriul Gala by ARIR 2024

Juriul este format din experți recunoscuți în domeniul pieței de capital și va avea responsabilitatea de a selecta și premia companiile câștigătoare: Adrian Codîrlașu, Vicepreședinte, CFA România; Cristian Petre, Manager Investiții, NN Pensii; Răzvan Butucaru, Partener, Forvis Mazars România; Mugur Popescu, Director Direcția Investiții, BCR Pensii; Răzvan Rusu, Manager de Portofoliu, Allianz Pensii; Mihai Nichișoiu, Specialist Piețe de Capital, TradeVille; Alexandra Caraman, Principal Banker, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD); Istvan Sarkany, Fondator, Investitori Fără Frontiere; Carmen Bobu, Investitor Individual; Claudiu Marcu, Investitor individual.

Parteneri strategici: Bursa de Valori București (membru fondator ARIR), Banca Transilvania (membru asociat ARIR), OMV Petrom (membru asociat ARIR), Antibiotice (membru asociat ARIR), Rompetrol (membru asociat ARIR), Nuclearelectrica (membru fondator ARIR), BRD Groupe Societe Generale (membru asociat ARIR), Autonom (membru asociat ARIR) și Forvis Mazars (membru afiliat ARIR).

Parteneri principali: Raiffeisen Bank International.

Parteneri instituționali: Extel (Fostul Institutional Investor Research, lider al industriei de cercetare și analiză comparativă a companiilor).

Parteneri media: Agerpres, Business Review, Feel the Markets, Financial Intelligence, Financial Market, internetcorp, IR Magazine, Juridice.ro, Money.ro, Piața Financiară, Romania Insider, The Diplomat Bucharest.

 

***

 

Despre Asociația Română pentru Relația cu Investitorii (ARIR):

 

ARIR este promotorul conceptului de Relaţia cu Investitorii (Investor Relations – IR) în România și susține că prin respectarea unor standarde de transparență, guvernanţă corporativă și proactivitate în comunicarea cu investitorii membrii noștri vor beneficia de plusvaloare, atrage mai uşor finanțare, avea reputație și încrederea necesară dezvoltării continue a afacerilor lor.

ARIR a fost înființată la inițiativa Danielei Maior (Șerban) în noiembrie 2018 împreună cu membrii fondatori: Bursa de Valori București (BVB), ALRO, Franklin Templeton Management – București, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast, Transelectrica şi Tony Romani. Au aderat comunității: Electrica, OMV Petrom, Antibiotice, Purcari, Salt Bank, BRK Financial Group, Banca Transilvania, Transgaz, MedLife, Romcarbon, Farmaceutica REMEDIA, Autonom, IMPACT Developer & Contractor, One United Properties, Transport Trade Services, Patria Bank, BRD – Groupe Société Générale, Rompetrol, Agista, AQUILA, Mecanica Fină, Bento, ROMGAZ DN AGRAR și Sphera Franchise Group ca Membri Asociați. ENVISIA, RTPR, Forvis Mazars,  Marsh Broker de Asigurare – Reasigurare și Dentons au devenit Membri Afiliați.au devenit Membri Afiliați.

Tag:

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ARIR pe LinkedIn

Află mai multe despre obiectivele și activitățile ARIR