Despre ARIR
Asociația Română pentru Relația cu Investitorii (ARIR)
Comunicarea specializată este baza existenței noastre. Pe de o parte, știm că ceea ce facem trebuie să răspundă așteptărilor de informare ale investitorilor, precum și obiectivelor de piaţa de capital ale membrilor Asociației. Pe de altă parte, există interesul suprem pentru dezvoltarea pieței de capital, prin educare, formare şi advocacy.
Suntem promotorul conceptului de Relaţia cu Investitorii (Investor Relations – IR) în România și susținem că prin respectarea unor standarde de transparență, guvernanţă corporativă și proactivitate în comunicarea cu investitorii membrii noștri vor beneficia de plusvaloare, atrage mai uşor finanțare, avea reputație și încrederea necesară dezvoltării continue a afacerilor lor.