ARIR

ARIR lansează programul „Upgrade IR by ARIR” dedicat specialiștilor în relația cu investitorii

Noutati

București, 7 februarie 2024  – Asociația Română pentru Relația cu Investitorii (ARIR) anunță lansarea programului „Upgrade IR by ARIR” pentru dezvoltarea profesioniștilor în Relația cu Investitorii (IR) în România. Primul pilon îl reprezintă schimbul de experiență cu profesioniști și dobândirea abilităților complementare necesare unui bun specialist în Relația cu Investitorii. Astfel, ARIR invită specialiștii în domeniul Relațiilor cu Investitorii sau cei interesați să își contureze un parcurs profesional în IR la un training de o zi cu tema „Fundamentele activității de Relația cu Investitorii și Tendințe în IR”, susținut de experți în domeniu, în 4 martie 2024, în București.

Participanții vor avea oportunitatea să aprofundeze următoarele aspecte: Rolul și responsabilitățile profesioniștilor de Relația cu Investitorii – ancorarea activității în piața de capital din România și în piețele internaționale; Instrumentele utilizate pentru comunicarea eficientă atât cu investitorii instituționali, cât și cu cei individuali; Principiile de bază ale guvernanței corporative cu impact asupra activității IR; Cadrul legislativ aplicabil companiilor listate – evaluarea informațiilor în cadrul companiei; Colaborarea cu un broker, înțelegerea datelor de tranzacționare și a serviciilor de Market Making.

Echipa de traineri care va susține programul este formată din 5 profesioniști cu experiență vastă în piața de capital și domeniile conexe și care vor oferi o viziune de 360 de grade asupra activității de coordonare a Relației cu Investitorii.

Printre aceștia:

  • Daniela Maior (Șerban), Președinte, ARIR, MP VERTIK Group – Economist cu o experiență de peste 17 ani în piața de capital, aceasta va aborda responsabilitățile profesioniștilor în Relația cu Investitorii, tendințe, precum și dinamica pieței de capital din România;
  • Loredana Chitu, Partener Piețe de Capital, Dentons – Avocat recunoscut în domeniul pieței de capital, va discuta despre cadrul legislativ relevant pentru activitatea de coordonare a Relației cu Investitorii și obligațiile legale în comunicarea cu acționarii;
  • David Westover, Consultant Independent, Marea Britanie – Cu o experiență de peste 10 ani în coordonarea uneia dintre cele mai de succes agenții de comunicare și relaționare cu investitorii din Londra, va prezenta participanților aspecte referitoare la structurarea unui equity story și prezentarea companiei pentru a produce rezultate în contextul audienței internaționale;
  • Marius Dan, Deputy CEO Romania, Corporate Strategy, Franklin Templeton – Cu peste 17 ani de experiență în industria de management al activelor, va vorbi în cadrul trainingului despre modalități de prezentare a companiei și dialogul cu investitorii instituționali, atât locali, cât și străini, pentru a maximiza rezultatele în IR.
  • Paul Știopei, Deputy CEO, BRK Financial Group – Profesionist experimentat din piața de capital, care coordonează activitatea de tranzacționare a singurului broker (SSIF) listat la BVB. Va prezenta în cadrul trainingului informații despre serviciile de brokeraj și de Market Making și impactul asupra activității de IR.

Beneficii pentru participanți:

  • Acces la experți în domeniul Relației cu Investitorii;
  • Oportunitatea de a înțelege și aplica cele mai recente reguli și tendințe în IR și instrumente de interacțiune cu părțile interesate;
  • Interacțiune directă cu profesioniști în domeniu și posibilitatea de a adresa întrebări;
  • Networking cu ceilalți participanți și posibilitatea de a stabili legături valoroase;
  • Materiale educaționale și resurse suplimentare pentru participanți;
  • Diplomă de participare din partea ARIR.

Mai multe detalii despre training pot fi obținute completând formularul de înscriere disponibil aici.

***

 

Despre Asociația Română pentru Relația cu Investitorii (ARIR):

 

ARIR este promotorul conceptului de Relaţia cu Investitorii (Investor Relations – IR) în România și susține că prin respectarea unor standarde de transparență, guvernanţă corporativă și proactivitate în comunicarea cu investitorii membrii noștri vor beneficia de plusvaloare, atrage mai uşor finanțare, avea reputație și încrederea necesară dezvoltării continue a afacerilor lor. ARIR a fost fondată în 2018 de companii listate, cu potențial de listare, administratori de fonduri și profesioniști în IR.

Membrii fondatori sunt Bursa de Valori București (BVB), ALRO, Electromagnetica, Franklin Templeton Management – București, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast, Transelectrica şi Tony Romani, în timp ce Electrica, OMV Petrom, Antibiotice, Purcari, Idea Bank, BRK Financial Group, Banca Transilvania, Transgaz, MedLife, Romcarbon, Farmaceutica REMEDIA, Autonom, IMPACT Developer & Contractor, One United Properties, Transport Trade Services, Patria Bank, Connections Consult, BRD – Groupe Société Générale, Rompetrol, Agista, Mecanică Fină și AQUILA s-au alăturat ca Membri Asociați. ENVISIA, RTPR, Mazars, Marsh Broker de Asigurare – Reasigurare și Dentons au devenit Membri Afiliați.

Mai multe informații despre ARIR: www.ir-romania.ro.

Urmăriți-ne pe LinkedIn, Facebook și Instagram.

 

Tag:

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ARIR pe LinkedIn

Află mai multe despre obiectivele și activitățile ARIR