ARIR

VEKTOR 2020

VEKTOR 2020

VEKTOR – INDICATORUL COMUNICĂRII CU INVESTITORII PENTRU COMPANIILE LISTATE LA BURSĂ

Metodologia VEKTOR pentru 2020 cuprinde 15 criterii, în linie cu cele mai bune practici internaționale în relația cu investitorii (IR) și a fost actualizată pentru a include feedback-ul companiilor listate și așteptările investitorilor instituționali și a celor individuali. Indicatorul VEKTOR a fost calculat de către ARIR pentru prima dată în 2019. Analiza și evaluarea informațiilor publice disponibile, a website-ului și a secțiunii pentru relația cu investitorii (IR) au fost realizate de ARIR și o comisie de proiect, formată din analiști de guvernanță corporativă, profesioniști IR, mediul academic, consultanți raportare non-financiară, în perioada 21 noiembrie – 15 decembrie 2020. Procesul de evaluare a fost auditat în ianuarie de către Mazars, una dintre cele mai mari companii de audit și consultanță din lume, prezentă în 90 de țări și teritorii, cu o experiență de 25 de ani în piața din România.

Metodologia VEKTOR 2020

Rezultate VEKTOR 2020

Principii

1.

Metodologia propusă este lansată spre consultare publică până la 31 mai 2020.

2.

Companiile listate au la dispoziție 6 luni în decursul anului 2020 pentru a se conforma metodologiei.

3.

Evaluare va fi făcută de către ARIR în perioada 21 noiembrie-15 decembrie 2020.

4.

ARIR, împreună cu Bursa de Valori București și membrii grupului de lucru, vor acorda asistență pe tot parcursul procesului pentru a respecta întru totul criteriile.

5.

Metodologia este revizuită anual în perioada martie – aprilie și evaluarea se va face anual în perioada noiembrie – decembrie sau oricând la cererea unei companii listate.

6.

În cazul în care punctajul maxim (10) este acordat la mai mult de 1/3 din companiile listate pe piața reglementată, criteriile impuse vor fi revizuite, în afara programului menționat inițial, pentru a aduce cerințele la un nou nivel de complexitate.

7.

Metodologia propusă vizează o evaluare bazată pe criterii obiective și clare, care includ prevederi referitoare la: biroul de relații cu investitorii, guvernanță corporativă, transparență, abordare proactivă în relația cu investitorii, instrumente interactive de IR, acoperirea de către analiștii financiari și raportarea non-financiară.

8.

Scorul final, cuprins între 0 (comunicare redusă) și 10 (comunicare excelentă), va fi publicat în pagina fiecărei companii din website-ul bvb.ro și agregat pe site-ul ARIR până cel târziu la sfârșitul lunii ianuarie 2021.