ARIR

Salutăm listarea cu succes a Hidroelectrica, membru fondator ARIR

Noutati

În calitate de co-fondator și președinte am primit mai multe sugestii de a invita Hidroelectrica în ARIR, acum, odată cu listarea cu succes a companiei la Bursa de Valori București, după unul dintre cele mai mari IPO-uri din lume. Hidrolectrica, lider în producția de energie electrică, nu este doar cea mai mare companie românească și recent cea mai mare companie listată, ci chiar membru fondator al ARIR. Încă din 2018, când pregăteam înființarea Asociației Române pentru Relația cu Investitorii am invitat, și compania a acceptat, să facă parte dintre membrii fondatori ai asociației care promovează conceptul de investor relations în România. La momentul în care ARIR s-a fondat, în 2018, compania Hidroelectrica nu era listată, dar a împărtășit misiunea noastră, și a dorit să fie aproape de comunitate pentru a înțelege și adopta cele mai bune practici de transparență și guvernanță corporativă. Încă de atunci, compania participa activ la întâlnirile cu investitorii internaționali și susținea prezentări profesioniste în fața acestora, cu o echipă dedicată procesului.

Nu ascund mirarea celor care aflau că H2O (simbol bursier Hidroelectrica) face parte deja din asociație de 5 ani și a participat activ la acțiunile noastre, inclusiv la cele de formare profesională.

Din ARIR fac parte, ca membri fondatori, de asemenea, vânzătorul acțiunilor H2O, Fondul Proprietatea, prin Franklin Templeton și Bursa de Valori București.

De menționat că, pentru companiile nou listate indicatorul VEKTOR by ARIR poate fi obținut voluntar în primele 12 luni, sau obligatoriu după trecerea celor 12 luni de la data listării. Orice companie listată pe Piața Reglementată are rezultatul evaluării ARIR, și indicatorul (de la 0 la 10) disponibil pe pagina companiei de la BVB.

Revenind la listarea Hidroelectrica, aceasta confirmă dezvoltarea pieței de capital locale, acum depășind piețele din regiune ca dimensiune. De asemenea, deschide oportunități pentru toate companiile listate de a fi pe radarul unor noi investitori, atât instituționali, cât și individuali, care au intrat în piața de capital cu ocazia IPO-ului. Cu siguranță, nicio companie care intenționează listarea în perioada apropiată, de orice talie, nu își mai poate pune serios problema de dimensiune a tranzacției când vine vorba de Bursa de Valori București. Aici, invitația rămâne deschisă companiilor precum Bitdefender, eMag sau Dedeman, fiind printre companiile cel mai adesea menționate de investitorii locali pe lista scurtă a campionilor naționali așteptați la bursă.

 

***

 

Despre Asociația Română pentru Relația cu Investitorii (ARIR):

 

ARIR este promotorul conceptului de Relaţia cu Investitorii (Investor Relations – IR) în România și susține că prin respectarea unor standarde de transparență, guvernanţă corporativă și proactivitate în comunicarea cu investitorii membrii noștri vor beneficia de plusvaloare, atrage mai uşor finanțare, avea reputație și încrederea necesară dezvoltării continue a afacerilor lor.

Asociația Română pentru Relația cu Investitorii – ARIR a fost înființată la inițiativa Danielei Șerban în noiembrie 2018 împreună cu membrii fondatori: Bursa de Valori București (BVB), ALRO, Electromagnetica, Franklin Templeton Management – București, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast, Transelectrica şi Tony Romani. Au aderat comunității: Electrica, OMV Petrom, Antibiotice, Purcari, Idea Bank, BRK Financial Group, Banca Transilvania, Transgaz, MedLife, Romcarbon, Farmaceutica REMEDIA, Autonom, IMPACT Developer & Contractor, One United Properties, Transport Trade Services, Patria Bank, Connections Consult, BRD – Groupe Société Générale, Rompetrol, Agista, Mecanică Fină și AQUILA ca Membri Asociați. INNOVA Project Consulting, ENVISIA, RTPR, Mazars și Marsh Broker de Asigurare – Reasigurare și Dentons au devenit Membri Afiliați.

Mai multe informații despre ARIR: www.ir-romania.ro .

Urmăriți-ne pe LinkedIn, Facebook și Instagram.

 

Tag:

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ARIR pe LinkedIn

Află mai multe despre obiectivele și activitățile ARIR